Page 48 - Annales EH 1998-2018
P. 48

Muncitorii locali pot aduna materialele reciclabile

                  Un alt proiect ecologic al organizaţiei poartă numele Solid-R. Acesta îşi propune ca materialele de
                  construcţie reciclabile să fie strânse de către firmele locale şi să fie refolosite, pe cât posibil, la fun-
                  daţia drumurilor.
                  Aceste firme vor avea ca angajaţi localnicii care nu au serviciu, oamenii cu dizabilităţi şi, în general,
                  persoanele excluse de societate.
                  Înainte de angajare, fiecare persoană urmează un training cu specialiştii de mediu, care îi învăţă cum
                  trebuie să recicleze fără să dăuneze mediului. În locurile unde se desfăşoară astfel de activităţi, Gaia
                  Mater se asociază cu autorităţile locale pe care le învaţă gratuit cum să creeze firmele şi să folosească
                  cele mai bune practici în reciclare. Prin proiectul Solaris, Gaia Mater încearcă să producă energie prin
                  sisteme hidraulice, panouri solare şi eoliene, în locurile cu lacuri, vânt sau mult soare din ţările afri-
                  cane.
                  „Vrem să reabilităm cultivarea solului oriunde e posibil şi să recuperăm deşertul pentru orice tip de
                  activitate umană care se poate desfăşura acolo", arată Marc Carl. În domeniul construcţiilor, Gaia Ma-
                  ter a înfiinţat programul Recobat, prin care îşi propune să distribuie resursele umane echitabil şi în
                  acelaşi timp să protejeze mediul. Unul dintre scopurile programului este să creeze la nivel local joburi.
                  Profitul obţinut după construirea clădirilor va fi împărţit între lucrători şi investitori.

                  Maşinile vechi, recondiţionate gratuit

                  În prezent, reprezentanţii Gaia Mater desfăşoară un program prin care recondiţionează maşinile vechi
                  şi le dau unor asociaţii caritabile. Denumit Carea, proiectul se desfăşoară în colaborare cu firme spe-
                  cializate,  iar  persoanele  implicate  în  program  sunt  foşti  şomeri  care  urmează  mai  întâi  traininguri
                  tehnice.
                  După ce sunt instruiţi, beneficiarii sunt încurajaţi să creeze singuri firme locale prin care să recicleze
                  maşinile vechi şi poluante, transformându-le. Programul Energy încurajează producerea şi distribuirea
                  energiei electrice la nivel local. Membrii Gaia Mater încurajează localnicii din diverse părţi ale lumii
                  să producă energie „verde", prin respectarea normelor internaţionale de mediu. Prin producerea ener-
                  giei cât mai aproape de locul unde se consumă, costurile sunt foarte mici, spun reprezentanţii organi-
                  zaţiei.

                  În cazul în care e nevoie, sistemul local de producere a energiei electrice poate fi legat la o reţea mai
                  mare. Gaia Mater le dă localnicilor suportul tehnic pentru a folosi cele mai bune metode capabile să
                  aibă un impact cât mai scăzut asupra mediului. De curând, Gaia Mater a creat şi serviciul Vigi-pol,
                  prin care voluntarii se autosesizează în cazul unui dezastru ecologic. Ei anunţă autorităţile locale şi
                  chiar dau în judecată vinovaţii în cazul în care operaţiunile de ecologizare trenează.

                  Fiecare dintre voluntari poate sesiza autorităţile în cazul în care vede un foc ce irită ochii sau poluează
                  aerul, dacă găseşte gunoaie aruncate în locuri nepermise, dacă află de substanţe nocive aruncate în apă
                  sau constată cazuri de poluare industrială. Din 2007, reprezentanţii Gaia Mater au fost invitaţi să facă
                  parte din Organizaţia Naţiunilor Unite şi să participe la luarea deciziilor umanitare şi de mediu.

                  Programele Gaia Mater, în discursurile politicienilor

                  Cea mai bună organizaţie Gaia Mater se află în Franţa, ţara de origine a fundaţiei. În timpul mandatu-
                  lui lui Jacques Chirac, Gaia Mater a reprezentat guvernul francez în toate acţiunile pe care le-a între-
                  prins. Dar mai sunt filiale puternice, susţinute de autorităţi, şi în Spania, Marea Britanie sau Maroc.
                  Organizaţia din Franţa poate fi considerată cea mai de succes, deoarece multe dintre partidele politice
                  franceze au preluat programele fundaţiei şi le-au adoptat ca platforme politice. Mulţi dintre politicienii
                  francezi au acum discursuri ecoumaniste.
                  În 2002, partidul lui Jacques Chirac a înfiinţat un departament denumit "Ecologie Bleue", care colabo-
                  ra strâns cu autorităţile internaţionale. În 2005, discursul ecoumanist a fost preluat şi de alte partide
                  mai mici, precum Generation Ecologie. Dar, pentru că politicienii nu făceau decât să emită mesaje
                  alarmiste cu privire la încălzirea globală, reprezentanţii Gaia Mater au refuzat să mai colaboreze cu
                  aceştia.
                  În urma unor dezbateri aprinse, în 2005, reprezentanţii Gaia Mater au reuşit să introducă în Constituţie
                  un capitol pentru mediu. Voluntarii de la Gaia Mater susţin că orice formă de colaborare cu politicienii
                  de care depind deciziile pentru mediu şi oameni e un pas înainte.
   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52   53